Nu de puține ori, contractele sunt încheiate prin acceptarea unui model standard de contract propus de partenerul contractual, fără a exista o analiză prealabilă a conținutului acestuia și fără a exista negocieri efective asupra clauzelor contractuale.
În acest context, apar frecvent dispute contractuale care afectează în mod direct activitatea de zi cu zi a companiilor implicate.
În practică, am observat că anumite clauze contractuale tind să ducă în mod frecvent la dispute între părți. Cu titlu exemplificativ, voi enumera mai jos câteva dintre aceste clauze precum și ce ar trebui verificat înainte de a accepta asemenea clauze.

1. Clauze privind penalitățile de întârziere sau neexecutare

Prin contract părțile pot determina anticipat întinderea prejudiciului cauzat prin neexecutarea / executarea parțială a obligației (clauză penală). În acest caz, nu mai este necesară dovedirea unui prejudiciu suferit, cuantumul acestuia fiind deja anticipat prin clauza penală.

Cadru legal: Art. 1.538–1.543 Cod civil

Probleme frecvente:
• penalități disproporționate (ex. 1% / zi fără plafon);
• lipsa diferențierii între întârziere și neexecutare totală;
• lipsa unui mecanism de calcul al penalității;
• aplicarea penalităților fără o notificare prealabilă.

Aspecte de verificat:
• există un plafon maximal al penalităților?
• penalitatea este echilibrată față de valoarea obligației?
• este clar când se aplică (întârziere, refuz, încălcare parțială) și cum se calculează?

2. Clauze de modificare unilaterală a contractului

Ca regulă, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Cu toate acestea, în anumite condiții părțile pot să stipuleze în contract dreptul de modificare unilaterală a acestuia.

Cadru legal: Art. 1.270 Cod civil

Probleme frecvente:
• posibilitatea unei părți de a modifica unilateral prețuri, termene sau alte aspecte esențiale ale contractului;
• lipsa obligației de notificare sau acord al celeilalte părți.

Aspecte de verificat:
• există un motiv întemeiat pentru a justifica introducerea unei clauze de modificare unilaterală?
• pot ambele părți să se prevaleze de o asemenea clauză?
• clauza de modificare are un mecanism clar de aplicare (ex. notificare prealabilă, termen, etc.)?
• este prevăzut un mecanism bilateral de ajustare (ex. inflație, modificări legislative)?

3. Clauze de competență teritorială și soluționare a litigiilor

Părțile pot alege ca disputele în legătura cu încheierea sau executarea unui contract să fie soluționate de instanțe de judecată dintr-o anumită circumscripție. Totodată, părțile sunt libere să aleagă ca o dispută care rezultă din contract să fie soluționată de un tribunal arbitral.

Cadru legal:
Art. 126, art. 1.066–1.077 Cod procedură civilă
Legea nr. 134/2010 privind arbitrajul

Probleme frecvente:
• instanța competentă este stabilită într-o jurisdicție convenabilă doar pentru una dintre părți;
• clauze arbitrale în favoarea unor tribunale arbitrale internaționale care au costuri disproporționate față de valoarea contractului;
• clauze arbitrale vagi, incomplete, care fac dificilă reținerea competenței de către un tribunal arbitral.

Aspecte de verificat:
• dacă instanța aleasă se află într-o arie geografică convenabilă (ex. în orașul în care compania ta își are sediul)?
• dacă cunoști regulile arbitrale aplicabile și costurile estimative pentru demararea unei proceduri arbitrale?
• dacă există clauză de arbitraj, este specificat: tribunal arbitral, locul, regulile aplicabile?

4. Clauze de încetare unilaterală și reziliere

Dreptul de a denunța contractul poate fi stipulat contractual în favoarea unei părți ori chiar a ambelor părți. Denunțarea poate fi făcută până la începerea executării contractului (pentru contractele cu executare imediată) ori cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz (pentru contractele cu executare succesivă/continuă).

În cazuri de neexecutare / executarea neconformă a obligațiilor contractuale de către o parte, partenerul contractual are dreptul la rezilierea / rezoluțiunea contractului precum și daune dacă este cazul.

Nu există conceptul de reziliere/rezoluțiune amiabilă, dacă ambele părți sunt de acord cu încetarea contractului suntem în prezența unui acord de încetare!

Rezoluțiunea este aplicabilă contractelor cu executare unică (ex. vânzarea unei mașini), iar rezilierea contractelor cu executare succesivă/continuă (ex. contractul de locațiune, de furnizare mărfuri / servicii, etc.)
Rezilierea/rezoluțiunea poate opera:
• dacă este dispusă de instanță (în lipsa unor prevederi contractuale care să o reglementeze);
• dacă este declarată unilateral de o parte (dacă acest drept a fost prevăzut în contract);
• de drept, fără a fi necesară o notificare ori concursul instanței (când se îndeplinește condiția prevăzută în contract, de ex. o parte nu livrează marfa în termenul stabilit).

Dacă contractul a fost rezoluționat se consideră că acesta nu a fost niciodată încheiat, fiecare parte fiind ținută să restituie celeilalte prestațiile primite.

Dacă contractul a fost reziliat acesta încetează doar pentru viitor, părțile fiind ținute să execute obligațiile deja contractate (ex. plata chiriei pentru perioada anterioară rezilierii, livrarea mărfii comandate anterior rezilierii, plata mărfii livrate anterior rezilierii).

Cadru legal: Art. 1.276, 1.549–1.557 Cod civil

Probleme frecvente:
• o parte are dreptul să denunțe unilateral contractul fără justificare și fără termen de preaviz;
• rezilierea este permisă doar uneia dintre părți;
• penalitățile pentru rezilierea contractului sunt disproporționat de mari față de valoarea contractului;
• lipsa stabilirii efectelor rezilierii pentru obligațiile în curs de desfășurare (livrări parțiale, plăți efectuate etc.).

Aspecte de verificat:
• există termene clare de notificare pentru denunțare/reziliere?
• cuantumul penalităților pentru reziliere este proporțional cu valoarea contractului și cu potențialele prejudicii aduse de rezilierea contractului?
• este prevăzută o procedură de lichidare a obligațiilor restante?
• ambele părți au drepturi egale de denunțare/reziliere?

5. Clauza de forță majoră și impreviziune

În lipsa unei stipulații contrare, răspunderea unei părți este înlăturată dacă prejudiciul este cauzat de un caz de forță majoră ori caz fortuit.
Părțile sunt libere să stabilească ce evenimente pot fi încadrate drept caz de forță majoră, precum și să stabilească mecanismul contractual care să permită înlăturarea răspunderii.
În lipsa unor prevederi contractuale privind forța majoră, rămân aplicabile prevederile generale ale Codului civil.

În situația în care executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor (impreviziune), legea permite ca instanța de judecată, la cererea unei părți, să dispună adaptarea (reechilibrarea) sau încetarea contractului.

Aplicarea impreviziunii poate avea loc doar dacă:
• schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
•
• schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
•
• debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
•
• debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.
Legea permite părților să renunțe prin contract la invocarea forței majore ori a impreviziunii.

Cadru legal:
Art. 1.351–1.353 Cod civil – Forța majoră
Art. 1.271 Cod civil – Impreviziunea

Probleme frecvente:
• definirea vagă sau prea extinsă a forței majore;
• lipsa unui mecanism clar de notificare al evenimentului de forță majoră/impreviziune, precum și lipsa stabilirii modului în care se face dovada evenimentului;
• doar o parte renunță la dreptul de a invoca impreviziunea, de regulă partea aflată într-o poziție mai slabă în negocieri;
• utilizarea abuzivă a clauzei pentru a evita răspunderea contractuală.

Aspecte de verificat:
• clauza conține o definiție concretă a forței majore?
• este prevăzută o procedură de notificare și dovadă a forței majore/ impreviziunii?
• există o prevedere cu privire la renunțarea la dreptul de a invoca impreviziunea?
• sunt stabilite termene-limită pentru suspendarea sau încetarea contractului?

6. Clauze de livrare, termene și acceptare

Părțile pot stabili contractual ordinea executării obligațiilor. În lipsa unei convenții contrare, dacă obligațiile pot fi executate simultan, părțile sunt ținute se le execute în acest mod.

Dacă o parte nu își execută obligațiile integral și la timp, cealaltă parte poate, fără să își piardă dreptul la daune-interese, să:
• ceară sau să treacă la executarea silită a obligației;
• să obțină (pentru obligații contractuale) rezilierea/rezoluțiunea contractului sau reducerea propriei obligații corelative;
• să folosească orice alt mijloc legal pentru realizarea dreptului său.

Cadru legal:
Art. 1.516–1.530, Art. 1.555 Cod civil

Probleme frecvente:
• lipsa unui termen / calendar clar de livrare;
• neclaritate în privința recepției: tacită, explicită, cu sau fără obiecții;
• nu sunt stabilite documentele care trebuie să însoțească marfa ori să ateste prestarea serviciilor;
• penalități doar pentru întârziere, nu și pentru livrare defectuoasă.

Aspecte de verificat:
• este necesară formularea unei cereri de livrare după încheierea contractului?
• termenele sunt explicite și corelate cu livrările?
• sunt prevăzute modalități de recepție și termene de formulare a obiecțiilor?
• există clauze privind garanțiile și conformitatea precum și pentru notificare pentru vicii / lipsă conformitate?

Acest articol nu reprezintă asistență juridică și nu poate atrage răspunderea autorului pentru opiniile exprimate. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele modificări legislative avute ulterior publicării articolului. Dacă aveți orice întrebări cu privire la acest subiect vă rugăm să ne contactați.