Ce este impreviziunea?

În dreptul românesc, instituția impreviziunii constituie o veritabilă punte între principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda) și ideea de echitate contractuală. Codul civil consacră pentru prima dată în mod expres acest mecanism la Art. 1271, recunoscând că, în anumite condiții excepționale, contractul poate fi adaptat sau chiar desființat pentru a evita o injustiție vădită.

Potrivit Art. 1271 alin. (1) Cod civil, „părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației”. Această regulă exprimă în mod clar prevalența principiului forței obligatorii a contractului.

Cu toate acestea, Art. 1271 alin. (2) Cod civil introduce o excepție, reglementând posibilitatea instanței de a interveni, atunci când executarea a devenit excesiv de oneroasă, ca urmare a unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă menținerea obligației în forma sa originară. Intervenția judiciară poate îmbrăca două forme: adaptarea contractului sau încetarea acestuia, în funcție de împrejurările speței.

Scopul reglementării impreviziunii este de a tempera rigiditatea forței obligatorii a contractului în fața unor evenimente care schimbă radical echilibrul contractual. Impreviziunea nu presupune o imposibilitate de executare, ci o excesivă onerozitate care frizează injustiția.
Așadar, nu orice dificultate de executare justifică aplicarea Art. 1271 Cod civil, ci doar acele situații care provoacă o ruptură profundă a echilibrului contractual, în mod neimputabil părții afectate.

Conform Art. 1271 alin. (2) Cod civil, instanța intervine doar subsidiar, atunci când părțile nu reușesc să renegocieze contractul. Astfel, se respectă autonomia de voință, dar se oferă un remediu echitabil pentru evitarea abuzurilor sau ruinării uneia dintre părți.
Opțiunea instanței între adaptare și încetare trebuie să țină cont de proporționalitatea remediului și de intenția originară a părților, astfel cum rezultă din natura contractului și din conduita anterioară a acestora.

Care sunt condițiile în care poate interveni impreviziunea?

Intervenția instanței de judecată poate avea loc doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute la alin. (3) al Art. 1271 Cod civil, respectiv:
• schimbarea împrejurărilor este ulterioară momentului încheierii contractului (lit. a);
• aceste împrejurări nu au fost și nici nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil (lit. b). De exemplu, în jurisprudență s-a reținut că poate fi prevăzută în mod rezonabil creșterea în viitor a salariului minim brut pe țară (Decizia civilă nr. 4604 din data de 07 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal);
• debitorul nu și-a asumat riscul modificării situației (lit. c). În practică, părțile aleg uneori să renunțe expres la impreviziune, motiv pentru care nu mai pot invoca cu succes incidența acesteia în fața instanțelor de judecată;
• s-a încercat, întru-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea pentru adaptarea contractului (lit. d). În fața instanțelor, partea care invocă impreviziunea are sarcina să dovedească inițierea unor negocierii pentru adaptarea contractului (de ex. prin scrisori, e-mailuri, etc.)

Efectele impreviziunii

Odată ce constată că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, instanța de judecată, poate dispune, în primă fază, adaptarea contractului, prin redistribuirea echitabilă a pierderilor și beneficiilor apărute ca urmare a schimbării împrejurărilor.
Această adaptare reflectă aplicarea concretă a principiului echității, în sensul în care instanța poate dispune, de exemplu, reducerea valorii obligației de plată, astfel încât să se restabilească echilibrul contractual. În evaluarea măsurii de adaptare, se impune ca instanța să analizeze proporția valorică a prestațiilor convenite la momentul încheierii contractului, precum și riscurile inerente naturii contractului în cauză.
În ipoteza în care adaptarea contractului nu este posibilă sau nu conduce la o soluție echitabilă, instanța va putea dispune încetarea contractului, stabilind atât momentul, cât și condițiile încetării acestuia.


Convenții privind impreviziunea (clauza de hardship)

Având în vedere caracterul supletiv al reglementării impreviziunii în Codul civil, părțile, în virtutea libertății de a contracta, pot agrea în cuprinsul contractului modalitățile prin care se va gestiona riscul intervenției unor împrejurări neprevăzute care ar putea afecta echilibrul contractual. În acest sens, poate fi inclusă o clauză de tip hardship, prin care se stabilesc condițiile și mecanismele concrete de adaptare a contractului în caz de dezechilibru semnificativ.

Concluzie

Art. 1271 Cod civil prevede un compromis echilibrat între stabilitatea contractelor și nevoia de adaptare în fața imprevizibilului. Reglementarea aduce o nuanțare binevenită în dreptul contractelor, oferind instanței posibilitatea de a face dreptate acolo unde realitatea depășește, în situații deosebite, voința inițială a părților.
Este esențial ca, la încheierea contractelor dar și pe parcursul executării acestora, părțile să înțeleagă condițiile în care poate opera impreviziunea, precum și efectele renunțării exprese la aceasta.


Acest articol nu reprezintă asistență juridică și nu poate atrage răspunderea autorului pentru opiniile exprimate. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele modificări legislative avute ulterior publicării articolului. Dacă aveți orice întrebări cu privire la subiectul acoperit de articol vă rugăm să ne contactați.